luni, 19 martie 2012

Sunt citit, deci exist!


Profesorul Ștefan Stănciugelu a avut bunăvoința de a scrie despre cartea mea. E ne-ortodox să ne promovăm în halul ăsta, dar cum totul e acceptabil în publicitate.

Recenzie manipulatorie la Cartea Dracului despre Alegerile naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton! (2007)
Ștefan Stănciugelu

Port cu mine recenzia de față de vreo trei ani și mai bine. Fuse nescrisă, era doar în capul meu, un fel de magmă a Începuturilor, nediferențiată, fără chip și fără forme anume. O scriu acum dintr-o suflare, și o fac din mai multe motive. Cel mai important dintre acestea este că stă să se facă mai bine de un mandat de când Cartea fu scrisă. Și, când folosesc perfectul ăsta simplu ostentativ, vreau, cred, să imprim recenziei inclusiv invidia oltenească, lipsită de pripirea obișnuielnică, de astă dată, către Ardeleanul, care, în loc să scoată piuneza tacticos de sub fund, se așează și mai dihai pe sutele de piuneze existente pe scaun, ca și când ar avea niște mari fesieri invulnerabili, zicând, apoi, cu ochii întredeschiși, acționând ușor împotriva naturii mușchiul orbicular, dar neputând angaja mușchiul rizorius suficient de mult (expertul de comunicare non-verbală Doru Pop știe că tocmai a produs un rânjet atipic prin mișcările astea musculare): Mă doare în … cot de toate analizele de campanie și de comportament electoral de până acum ! Ia deschideți Cartea la întâmplare, dacă vreți să vedeți o Analiza naibii despre ce trebuie, dar, mai ales, ce nu trebuie să faci în campania electorală!

Asta pare să fie situația în care textul cărții îl construiește pe Autorul Naibii, domnul profesor Doru Pop, de la Universitatea Clujului, bilingvă în codurile de transmitere a cunoașterii, dar, multilaterală în codurile de exprimare a acesteia. Mă gândesc aici la un stil aparte, de o vitalitate ieșită din comun, pagină de pagină, paragraf de paragraf, frază de frază.

Cogito ergo comparo. De fapt, codul de exprimare a cunoașterii este primul lucru care șochează și individualizează cartea lui Doru Pop. Am convingerea că un procent important dintre analiștii situației tratează cu oarecare suspiciune cartea Alegerile Naibii (2007), din pricina limbajului în care autorul alege să exprime cunoașterea. Neputând anula sau condamna inteligența-istețime a Textului, cred că mulți dintre noi suntem dispuși să o trimitem rapid în categoria « Text Cațavencu » și rămânem, astfel, liniștiți în întâmplătoare exerciții de autoadmirație generate de raționamentul următor, doar 50% cartezian: Dubito ergo cogito/ Cogito ergo…comparo. Pentru că noi facem analize științifice, nu-i așa? Cartea e mișto, autorul e deștept, dar, nu e știință ce face el: Dormi liniștit. Autosugestia veghează pentru tine!
Știința – fundal de text. Codul lingvistic pe care îl alege Autorul este înșelător pentru unii dintre cititori. Un astfel de cod pare să ascundă caracterul științific al cunoașterii transmise. Ascultați, numai, deschid cartea la întâmplare, pagina 98, al treilea paragraf, mijlocul frazei a doua din acesta:
“(...) (Ea, strategia Me-to-You, presupune – n.ns. ) personalizarea mesajului și este denumită în campaniile de marketing “perspectiva misionarului”. Conceptul de vânzare directă (direct sales) – care este utilizat de multe ori și de organizațiile prozelitiste (cum sunt Martorii lui Iehova) – a devenit procedeul favorit al politicienilor români.
(...) Aceeși dorință acută de a invada spațiul public i-a făcut pe candidații URR să pornească într-un tur al Aradului, unde timp de trei ore s-au dat cu tramvaiul, oprindu-se în fiecare stație și solicitându-șe cetățenilor să-i însoțească în această perindare urbană/ Prozeitismul cu oric epreț și o agresivitate unoeri nejustificată sunt tacticile multor partide autohtone, aflate în căutarea unui public absent. Compensând lipsa lipsa unor structuri institutționale autentice – ultimul bastion al politicii tradiționale – aceste partide și reprezentanții or recurg la stratageme extrase din competiția între produse” (am sărit peste un paragraf și l-am redat pe al treilea din secvența selectată).

Textul luat la întâmplare ne transmite următoarele informații despre comportamentul electoral în România anului 2004 și, cu mare probabilitate, în alegerile din 2008 (cartea e scrisă în 2007, sau, acesta este, oricum, anul apariției):
Partidele politice românești sunt într-o mare lipsă de inspirație în ceea ce privește comportamentul de campanie,
Strategii noi ai alegerilor au făcut din comportamentul politic un comportament comercial, de multe ori cam de proastă inspirație,
Aceștia au încurcat strategia de marketing politic cu strategia de marketing electoral,
Partidele politice românești se comporta în marketingul electoral ca organizații religioase de prozelitism (“Martorii Partidului”,
Mesajele politice transmise în campanie devin din ce în ce mai personalizate,
Partidele românești au căzut în plasa unui prozelitism agresiv nejustificat,
Partidele românești fac strategii de campanie electorală copiind strategii extrase din competițai pentru produse,
Adica și partidele românești, și strategii lor sunt cam....(completați Dumneavoastră, vă rugăm fraza, care nu se află în text, dar, care respiră în tot atâtea rânduri dintre rândurile textului).

Vreau să spun că textul ales la întîmplare seamănă cu orice alt text ales la întâmplare. Stați să mai aleg unul, deschid cartea și vă spun pagina la care să mergeți și să verificați singuri/e: 145, primul paragraf despre sudoarea frunții lui Năstase.
Mai deschid o dată: pagian 162, paragraful 3, despre o firmă care împarte electoratul între deștepți și proști, în ghilimele, evident.
Mai vreți în că o tragere la sorți? Uitați, în sens invers deschidem: pagina 19, Amețiți de la stânga la dreapta, text scris plecând de la o carte celebră despre stânga și dreapta.
Mă opresc aici pentru că se întâmplă aceeași întâmplare: texte scurte, condensate, filtrate prin cunoașterea teoretică și aplicată, convertite apoi într-un stil de permanentă ridiculizare a imposturii și lipsei de inspirație, cu un stil alert-spontan-dat dracului, care exprimă constante și variabile în comportamentul politic românesc de campanie și în analiza acestui comportament.
Cartea Autorului și cartea mea. Pentru că, de fapt, cartea lui Doru Pop, Alegerile Naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton, Indigo, Cluj, 2007 tocmai asta este: o Carte. Fiecare dintre cele 7 capitole reprezintă câte un dosar de campanie pentru cine vrea să învețe ce trebuie făcut și ce nu trebuie făcut în campanie. Adică, citită cu lentile științifice, Cartea oferă reguli de comportament de campanie. Partea cea mai isteață din Carte este că, dacă listezi observațiile fiecărui text scurt centrat pe câte o problemă de marketing electoral, inclusiv din critica și ridiculizarea unor metehne românești de campanie, poți scoate recomandări pentru Candidatul tău. Mă gândesc, totuși, că, dacă vrei să le aplici, nu ar strica să întrebi și Autorul. Autorul Cărții, evident, și de aici reiese clar că îi fac și campanie directă pentru alegerile care urmează autorului Doru Pop, într-un fel și într-un registru care nu este prins în cartea recenzată, dar, care poate fi identificat în cartea Logica manipulării. 33 de Tehnici de manipulare politică românească, Ch. Beck, București, 2010.
Desigur, dacă aș fi în locul Dumneavoastră, l-aș întreba pe profesorul Doru Pop dacă ne aflăm aici în prezența unui act de manipulare la care se dedă, cumva, autorul recenziei la cartea Domniei sale. Pentru că, dacă m-ați întreba pe mine, aș spune că nu ne aflăm într-o astfel de stare și situație oribilă de manipulare a așteptărilor și curiozității noastre, deoarece autorul recenziei își face transparentă dorința și intenția de a publicita și propria carte, în recenzia de promovare pre-electorală la Cartea lui Doru Pop -o carte dată dracului despre Alegerile Naibii. Fals tratat despre metehnele imaginarului politic autohton, Indigo, Cluj, 2007, care se folosește de Intâmplarea unor alegeri romanesti din 2004, pentru a lumina Necesitatea unui comportament și a unei metodologii de analiză științifică, ascunsă comercial-științific sub Stil.
Dacă m-ați întreba pe mine, eu aș citi întâi cartea Alegerile Naibii, cu pixul și hârtia pregătite, sfidând Stilul care te îndeamnă să o citești de plăcere.
Recomandare de lectura: pentru a nu fi obligat să o mai citești o dată, pregătește de la prima lectură instrumentele de scris, caci poti să convertești cartea direct, în Manual de campanie electorală.